Jurnal: zilele 55-56

posted in: Ecologizări | 0

Ziua 55 (24 aprilie 2013)

Mai avem vreo 7 km si vom trece granita in Italia. Pe drum intalnim un cuplu de biciclisti, tineri amandoi, emanand sanatate si energie prin toti porii.

Facem prezentarile. Emily si Max se bucura foarte mult ca ne-am intalnit. Sunt din Londra si merg cu bicicletele pana in China (inclusiv). Ne spun ca inca nu stiu cum o sa rezolve cu vizele. Au bicicletele foarte incarcate: doua cosuri in fata, doua in spate plus ceva incarcatura pe portbagaj. Parcurg pana la 100 de kilometri pe zi, cinci zile pe saptamana. Ultimele doua sunt pentru odihna. Ma gandesc ca noi nu ne-am acordat nicio zi de odihna, ceea ce se simte din plin. Nu dezvolt subiectul pentru ca ar trebui sa spun o intreaga poveste. Ne adaptam din mers, ne vom gandi si la pauze.
 
Cei doi nu sunt la prima experienta de genul acesta. Au mai fost si in Africa de Sud. Discut cu Max despre afectiunea piciorului meu si il intreb daca au probleme de felul acesta, intrucat tocmai au parcurs 2000 km. Imi spune ca pe bicicleta piciorul nu sufera impact cu asfaltul, ceea ce scuteste organismul de multe neajunsuri (bataturi, basici, inflamatii ale articulatiilor, intinderi musculare, probleme de circulatie sangvina).
Problema majora la bicicleta ar fi statul pe sa. Ne arata seile lor, sunt marca Brooks. Piele si nimic altceva. Ne explica ca sunt facute dupa liniile corpului. Le lasam o carte de vizita si ne promit ca ne vor trimite un email cu adresa lor. Incercam sa invatam ceva din aceasta intalnire. Imi ramane doar aerul de prospetime si vigoare pe care il au cei doi.

 
Dupa doua ore trecem in Italia.

Si eu si Ionel tragem cate un monolog scurt intr-o italiana pocita, fiecare pe limba lui, dar amandoi ne intersectam cu cuvinte precum “pizza” si “macarone”.

Seara instalam cortul intr-un “buzunar” intre boscheti. Dormim dusi.

 
 
Ziua 56 (25 aprilie 2013)

De cand am intrat in Italia nu mai gasesc pe marginea soselei acea portiune ingusta de pietris si pamant pe care obisnuiam sa merg. Asfaltul imi aduce mai repede durerea in picior. Prin oras merg pe straturile cu gazon.

Au si italienii Cîmpulungul lor :)

Si aceasta zi ne aduce un cadou. Il cheama Nicholas Steven, este englez din Bournemouth si merge pe jos pana la Ierusalim.

In acest pelerinaj se opreste din biserica in biserica unde primeste cazare si hrana. Are un prieten despre care ne spune ca este cu o localitate inaintea lui. Ne intreaba daca am auzit de Ion Ratiu. Sigur, cand a candidat la presedintie l-am si votat. Spre uimirea noastra ne spune ca fiul acestuia locuieste in aceeasi casa cu el. Nicholas are 64 de ani si isi cara bagajul singur (12 kg). De la impactul cu asfaltul a facut periostita. Ii spun sa foloseasca propolis. In timpul discutiei observam ca are doar o bucata de harta. Ne spune razand ca pe bucata lipsa a aruncat-o, lucru pe care l-am facut si noi, si biciclistii Max & Emily. Ei au aruncat hartile de care nu mai au nevoie, noi am aruncat hartile Romaniei si Ungariei, iar harta Sloveniei i-o dam lui Nicholas. Pelerinul ne lasa o carte de vizita si ne spune ca daca vom ajunge in Anglia suntem bineveniti in casa lui. La despartire vrem sa-i strangem mana, insa Nicholas ne imbratiseaza si ne spune “Give me your heart!” Este fragil ca un copil, aproape ireal. Il privim indepartandu-se.


Călin.
 

——————————————————————————————————-
[detaliile proiectului]   [sponsori]   [sprijina proiectul]   [jurnal]   [Facebook]

Lottery officials have estimated it could lose snap right over here $10 million to $12 million in sales when the arkansas lottery kicks off
Comments are closed.